Cursuri copii

Pentru reușita copiilor în a descoperi și a își însuși armonia mișcării și sunetului, în a le conecta pe acestea cu ființa lor pentru exprimare prin dans și mișcare, Studio Duende oferă cursuri pentru copii, susținute de către profesori pasionați, pedagogi înnăscuți, cu dragoste pentru copii, deschidere către nou, profesori care împărtășesc filozofia noastră de a adăuga disciplinei și virtuozității spiritul creator specific fiecărui copil în parte, căci ”dansul este limbajul ascuns al sufletului corpului” Marta Graham.

Balet&Repertoriu


Doina Botiș & Florin Botiș
(10-15 ani) Luni și Miercuri, 18:00- 21:00; Marți&Joi, 09:00-11:00
(8-10 ani) Luni și Miercuri, 18:00- 20:00

Începând cu grup 8-10 ani se conturează orientarea copiilor către performer sau dans de recreere, putând deja învăța coregrafii pentru a participa la concursuri cu solouri și dansuri de ansamblu. Pe baza capacităților dezvoltate până acum începe consolidarea temeliei prin fixarea corectă a elementelor de bază și în primul rând a plasamentului (se insistă pe deschiderea picioarelor din bazin). Cursul îi ajută pe copii să acorde atenție calității mișcării. Simțul muzical, disciplina, controlul, anduranța, memoria motrică sunt calități care acum se dezvoltă foarte mult, astfel încât copiii pot reține și executa fraze coregrafice din ce în ce mai complexe.

Grupa de vârstă 10-15 ani se bucură în plus de ora de repertoriu clasic.

Pre-Balet, 6-8 ani


Doina Botiș
(6-8 ani) Marți&Vineri 18:00-19:00;

Odată cu vârsta crește și capacitatea de înțelegere a copiilor. Exercițiile la sol, de la bară și mijloc sunt concepute special pentru dezvoltarea blânda a grupelor musculare, pentru plasarea corectă a corpului, dobândirea elasticității și a conștientizării corporale. Învață pozițiile de bază și fac cunoștință cu elemente ca “en- dehor”, “tendue”, “relevée” etc, elemente care îi ajută să dea un plus de stil mișcării. Copiii încep să își dea seama de capacitățile corpului.

Jazz Dance


Doina Botiș
(8-10 ani) Vineri, 17:00- 18:00 (1h)
(10-15 ani) Sâmbătă, 11:00 – 12:30 (1,5h)
(12-18 ani) Vineri, 19:00 – 20:00 (1h)

Dezvoltarea emoțională specifică acestei vârste se mulează excelent cele două discipline (jazz dance & dans contemporan) care, pe lângă beneficiile fizice de tonifiere, mobilitate și ritmicitate implică și o explorare proprie a posibilităților de exprimare corporală a emoțiilor și mesajelor, a dimensiunilor spațiului.

Cine se alătură cursului pentru adolescenți (12-18 ani) se alătură unei grupe de tineri veseli și energici, care se bucură de muzică și mișcare, de coregrafii și de ce nu, scenă?

Dans Contemporan


Ana Vișan
(8-10 ani) Vineri, 18:00-19:00
(10-15 ani) Sâmbătă, 12:30-14:00
(12-18 ani) Vineri, 20:00- 21:00

Dansul contemporan esti introdus ca disciplină începând cu grupa de vârstă 8-10 ani în care copiii fac cunoștință cu tehnica specifică stilului și încep să exploreze prin exerciții ritmul, forța mișcării, spațialitatea.

De la grupa 10-15 ani introducem elemente mai complexe de tehnică și sarea și piperul dansului contemporan: emoția. Dezvoltarea emoțională specifică acestei vârste se mulează excelent, iar pe lângă beneficiile fizice de tonifiere, mobilitate și ritmicitate implică și o explorare proprie a posibilităților de exprimare corporală a emoțiilor și mesajelor, a dimensiunilor spațiului.

Cine se alătură cursului pentru adolescenți (12-18 ani) se alătură unei grupe de tineri veseli și energici, care se bucură de muzică și mișcare, de coregrafii și de ce nu, scenă?

Balet creativ, 4 - 6 ani


Ana Vișan
Sâmbătă, 10:00 – 11:00

Creat cu mare atenție pentru cei mici, acest curs este distractiv, agreabil și educativ. Prin dans-joc-poveste copiii își dezvoltă coordonarea, orientarea în spațiu, musculatura, creativitatea, capacitatea de a lucra în grup. Clasa de balet creativ se concentrează pe bucuria înascută de a explora corpul și variatele posibilități motorii ale acestuia, prin exerciții creative și antrenante, tehnici și dansuri adecvate vârstei. Copiii descoperă diverse posibilități de deplasare în spațiu, ritmicitate, cântece, diverse calități ale mișcării, starea de tensiune și relaxare a musculaturii, formele propriului corp și posibilitățile motorii ale acestuia. Tot aici învață primi pași de coregrafie, să fie independenți și să interacționeze cu profesorul și colegii de grupă.

Cursuri private

Clasele private sunt cele care permit lucrarea coregrafiilor personale (pentru grupuri sau individuale) și vă garantează întreaga atenție a profesorului. Ele se vor plia pe necesitățile și particularitățile voastre astfel încât să asigure o evoluție rapidă și de calitate. De asemenea vă dau posibilitatea de a vă organiza antrenamentele sau lecțiile în funcție de timpul vostru liber ținând cont în mod firesc de disponibilitatea studioului.

Privat de Grup


Doina Botiș
Cu programare la tel: 0723623778

Curs Individual


Doina Botiș
Cu programare la tel: 0723623778

Pre-Balet, 6-8 ani


Ana Vișan
(6-8 ani) Marți&Vineri 18:00-19:00;